Asertivitatea e o… ‘chestie grea’

Autor: , , , No Comments

Aproape toata lumea care stie ce-i aia asertivitate, e de acord cu ea. Daca pana ajungi sa o intelegi si mai ales sa o practici, dureaza mult… Luni de zile la cei rapizi si ani buni la restul…

Mai ales daca esti genul agresiv sau la polul opus, timid, rezervat. Cumva, asertivitatea este forma pozitiva a agresivitatii. Si in egala masura, forma proactiva a timiditatii. Frumos zis..greu de ‘implementat’:)

Chiar si dupa ce o intelegi si esti de acord, tot iti da de furca. Pentru ca vei reveni invariabil la natura ta de baza, agresiva sau dimpotriva, evitanta.

E bine sa constientizam ca ambele extreme au la baza aceeasi cauza dureroasa: o stima de sine joasa. Nu te apreciezi suficient. Poate iti apreciezi calitatile si realizarile, dar nu pe tine ca o fiinta completa si unica.

Asertivitatea iti ‘cere’ sa ai o buna stima de sine. Daca nu te valorizezi pe tine asa cum meriti, nu ai cum sa reusesti in asta. Si reciproca e valabila. Cu cat practici mai mult asertivitatea, cu atat iti dezvolti stima de sine.

Asertivitatea iti mai ‘cere’ sa te iubesti si sa te exprimi intr-un mod autentic si diplomat in egala masura. Inseamna sa iti exprimi in mod pozitiv dorintele, gandurile, emotiile in asa fel incat sa nu lasi pe nimeni sa-ti ingradeasca libertatea.

Evident, momentele cheie nu sunt cele in care viata e frumoasa si vesela ci atunci cand te simti nedreptatit, judecat sau cand vezi ca ti se incalca valori si principii fundamentale. Si nu spui nimic. Si te simti ingrozitor. Ala e momentul cheie in care trebuie sa ‘activezi’ butonul asertivitatii.

E un exercitiu complex de maturitate atat in comunicare cat si in comportament. E o dovada de echilbru sa poti spune care sunt granitele peste care ceilalti nu au voie sa treaca, dar fara sa-I jignesti. Fara sa le lezezi nici sensibilitatea, nici orgoliul.

E ca un mers pe sarma, multa echilibristica:) Pare atat de greu ca cei mai multi oameni nici nu incearca sa vada cum e. Insa si cei mai colerici, cei mai temperamentali oameni, dupa ce au inteles care e castigul atat pentru ei cat si pentru ceilalti, incearca si cu un pic de perseverenta, chiar reusesc.

Si odata reusit, merita sa sarbatoresti, macar in sufletul tau! E o victorie notabila. Pentru ca iti dai seama ca iti faci tie un bine si implicit celorlalti, fiind sincer. Stiu si ei cu cine au de-a face. Si multi te vor aprecia si respecta mai mult dupa ce incepi sa demonstrezi asertivitate. Nu e usor, insa dupa primele succese, vezi ca nu a fost nici pe departe arat de greu cat te asteptai.

“ Daca stai si induri e ca si cum ai permite unui cancer sufletesc sa-ti inunde fiinta, si simti vinovatie datorita lasitatii tale. Nu e nimic intelligent in a nu te sustine pe tine insuti. Asta nu inseamna ca vei castiga orice batalie. Insa toata lumea va sti pe cine ai reprezentat: PE TINE INSUTI.”

Shannon Alder

Personal, mi-a luat ani de zile sa ajung sa fiu asertiva. Pentru ca eram in egala masura si timida si agresiva. Doua extreme dureroase care te fac sa te autoblochezi de multe ori.

Insa dupa mult citit si introspectat si luat feedback de calitate, am avut curaj sa incerc sa vad cum e. La inceput am esuat lamentabil. Apoi, incet incet am vazut progrese. Atat de mici, ca numai eu le vedeam. Iar in aspectul asta, stim prea bine ca daca nu ne confirma si altii c-am reusit, s-ar putea ca aparentul success sa fie o simpla iluzie.

Apoi din ce mi-a devenit mai usor. Acum e aproape o obisnuinta. Pentru ca vad din ce in ce mai clar cat suntem de diferiti si cat de multe filtre subiective avem. Deci mi-e mult mai usor sa nu mai lucrurile personal si consider firesc sa comunic ce nu accept de la altii.

M-a mai uimit un lucru: am crezut ca o sa-mi pierd toti prietenii in momentul in care voi incepe discutii cu fraza de genul: ”Stii, uite as vrea sa iti spun un lucru pe care l-ai facut/spus si m-a deranjat si vreau sa intelegi cum m-am simtit.” N-a fost asa. Am pierdut doar ce era de pierdut. Adica falsi prieteni. Cei adevarati si-au cerut scuze sau iertare, fiecare s-a exprimat in felul lui si am gasit apoi impreuna solutii sa nu mai ajungem in acelasi context.
Si m-au respectat mai mult. Pentru ca au vazut respectul meu NOU pentru mine. Si poate le-a dat de gandit pentru ei insisi.

Ca fiecare avem lectiile noastre de viata si slava Domnului, chiar putem invata unii de la altii. Totul e sa avem ochii deschisi.