Atractivitate versus autenticitate
Intr-un secol al revolutiei sociale suntem asaltati permanent de schimbare. Un fenomen social care a tot ia amploare este „imaginea”. Peste tot suntem inconjurati de imagini care ne vand, care ne arata cum putem fi, ce putem avea, o multitudine de imagini care exprima diferite modele.
Observ adesea tendinte in diverse medii sociale ca un „fel de a fi”. In atitudinea lor oamenii joaca diferite roleplay-uri. Fie ca tin de functia pe care o au intr-un domeniu si care le creeaza un anumit statut pe care il imbraca bine, fie ca e un cerc social pe care il frecventeaza si isi atribuie o imagine adecvata acestuia, fie ca e pur si simplu prin statutul pe care il au ca si persoana. Fiecare este el insusi si imaginea pe care si-o atribuie. Insa ce ne determina sa fim sau sa ne insusim aceasta imagine ?
Cu fiecare varsta imaginea este experimentata diferit. Tinerii adolescenti isi doresc sa se exprime pe sine si de multe ori ne pot parea excentrici , insa este o perioada de cautare si de definire a identitatii, care sta sub semnul intrebarii „ cine sunt? , cine pot fi ? ”. Apoi la varsta adulta deja incepem sa ne atribuim un rol de a fi, ne alegem o profesie sau un statut si devenim cineva iar cu timpul imaginea se poate schimba suferind diferite transfomari.
Modul in care aparem in plan social tine de aceasta imagine. Este felul in care ne exprimam atractivitatea. Cu totii ne dorim sa placem, sa fim atractivi, sa ne facem remarcati, fie ca este vorba de relatii de cuplu, de relatii profesionale, sau doar relatii sociale care ne intereseaza. Insa cat suntem imaginea a ceea ce vrem sa fim?
Sau suntem imaginea a ceea ce isi doresc altii sa fim ? Imaginea insasi nu este aleasa intamplator, dintr-un motiv sau altul ne identificam cum ea, am ales-o sa o exprimam. Ne atrage un model sau ne respinge un altul in concordanta cu ceea ce credem, principiile si valorile personale.
Intre atractivitate si imagine este o stransa legatura. Intotdeauna ceea ce potenteaza atractivitatea este o buna imagine de sine, reala si constienta. Iar ea este exprimata direct cu increderea de sine. De aici deriva autenticitatea. Autenticitatea inseamnsa sa stiu cine sunt, sa imi cunosc resursele, calitatile, limitele si sa ma accept. Sa ma exprim pe mine insami confortabil, fara sa imi doresc sa demonstrez ceea ce sunt, fara sa ma indoiesc de mine chiar daca vocile din jur nu sunt totdeuna pro, sa ma simt bine cu mine oriunde asa cum sunt, sa ma simt multumit de ceea ce sunt si fac.
Cand lucrez cu copii, privesc la expanasivitatea cu care se exprima in timpul jocurilor. Asa cum sunt, ei isi exprima autenticitatea. Naturaletea si dezinvoltura ii fac sa fie spontani si provocativi. Pentru ei imaginile celor din jur sunt roluri pe care uneori la caricaturizeaza, alteori le asimileaza sau le resping. Cred ca pentru a fi autentici avem nevoie sa ne vedem cu claritate si sa metinem in noi aceasta naturalete insotita de bucuria de a fi, indiferent de cerintele, asteptarile, dorintele si imaginile care se propaga in jurul nostru.
” Adevărul este atunci când ceea ce spui, ceea ce gândești și ceea ce faci sunt în armonie” , afirma Ghandi. Ar putea fi suma echilibrului care sa ne faca sa ne simtim ce suntem, asa cum suntem. Neinfluentati, ci liberi in acord cu noi insine si cu ceea ce ne dorim cu adevarat.