Despre ce vorbim?
A înțelege ceea ce simțim și motivele din spatele acestor sentimente este, probabil, aspectul cel mai important al unei vieți eficiente din punct de vedere emoțional. Auto-conștientizarea emoțională este strâns legată de empatie – mai precis de modul în care reușim să înțelegem atât ceea ce simt cei din jurul nostru, cât și cauzele ce determină sentimentele sau emoțiile respective. Împreună, aceste două abilități – conștientizarea emoțională și empatia – reprezintă mijloacele prin care oamenii sunt capabili să influențeze și să motiveze gândirea și acțiunile, ale lor și ale celor din jur. Pe scurt, ele sunt abilități indispensabile în obținerea succesului.
Gândește-te pentru câteva momente la conexiunea dintre emoții și senzații; de fapt, viața noastră emoțională începe odată cu explorarea lumii fizice, imediat după naștere și în primele etape ale copilăriei. Înainte de a deveni capabili să se întoarcă singuri de pe o parte pe cealaltă, bebelușii sunt în totală dependență de mediul de viață. Daca ceva îi incomodează sau le produce durere, nu vor putea nici să identifice sursa acelei neplăceri, nici să facă ceva în legătură cu ea. Cu toate acestea, corpul uman exprimă în mod reflex aversiunea sau neplăcerea prin contracție musculară, inițial ca o formă de disconfort, apoi extinzându-se la nivelul trunchiului și membrelor, pentru ca, într-un final, să se generalizeze la nivelul întregului organism, în cazul în care neplăcerea este îndeajuns de mare. Dacă toate aceste reacții nu sunt, totuși, de ajuns pentru a ameliora durerea, oamenii vor începe să „plângă” dupa ajutor, fie ei bebeluși sau nu.
Pe de altă parte, atunci când un stimul îi produce plăcere – cum ar fi un biberon cald sau o mișcare de legănare, mușchii bebelușului tind să se relaxeze, pentru a-l lăsa să se bucure de experiența plăcută. În mod evident, hrănirea implică un oarecare efort muscular (reflex, în mare parte), dar partea cea mai interesantă este faptul că însăși savurarea experiențelor pozitive implică un anumit tip de „efort” și anume conștientizarea. Observarea conștientă a senzațiilor pe care ni le produc stimuli din mediu seamănă, cumva, cu apăsarea butonului de „Înregistrare” a vieții noastre, aducând în câmpul conștiinței detaliile legate de experiența senzorială în cauză. Totuși, senzațiile produse de hrănire pot fi înregistrate atât în mod inconștient, datorită naturii lor instinctuale, cât și conștient, în condițiile în care bebelușul este alert și participă la experiența senzorială a hrănirii.
De ce ar trebui să ne intereseze?
Iată de ce! Emoțiile iau naștere sub forma unor valori pe care învățăm să le atribuim experiențelor noastre senzoriale, ceea ce ne place și ceea ce nu ne place. Condițiile în care sunt generate emoțiile plăcute sau neplăcute determină dezvoltarea abilității de a recunoaște și de a exprima preferințele emoționale. Toată experiența noastră senzorială este înregistrată undeva în noi înșine (poate chiar prin noi înșine, dacă Candace Pert are dreptate în teoria propusă în cartea The Body is Your Subconscious Mind, 2000), iar felul în care ne amintim aceste emoții – ori conștient și în mod intenționat, ori inconștient și în mod reflex – este dependent de abilitatea noastră de autoconștientizare emoțională.
După conștientizarea senzorială și cea emoțională, următoarea etapă de dezvoltare este conștientizarea simbolică – momentul în care începem să traducem experiența personală și plină de satisfacții a vieții! Tot în această perioadă se dezvoltă forța și coordonarea musculară, care dau copilului libertatea de a explora lumea – mai mult sau mai puțin – după propriul plac, iar partea cea mai bună este că, în sfârșit, copilul poate să spună celorlalți, mult mai specific, ce vrea și ce îi trebuie!
Din nefericire, uneori, părinții insistă prea mult asupra dezvoltării abilității copiilor lor de a obiectiva lumea înconjurătoare prin intermediul limbajului și de a opera cu aceste concepte pentru a separa propria persoană de restul lumii. Acest lucru se întâmplă datorită darinței părinților de a-și pregăti cât mai bine copiii pentru obținerea succesului în societatea postmodernă supertehnologizată. La rândul lor, părinții sunt extrem de ocupați, cu atenția împărțită în mai multe direcții, în încercarea de a face lucrurile cât mai bine cu putință, și, prin urmare, sunt foarte obosiți. Dacă părinții nu au învățat să își facă timp pentru a modela, în mod conștient și intenționat, felul în care limbajul simbolic se integrează în universul emoțional al copiilor, aceștia ar putea ajunge să reacționeze doar conform propriilor preferințe condiționate de experiență personală, în loc să răspundă stimulilor și solicitărilor, externe și interne, cu intenționalitate emoțională, adică prin exercițiul inteligenței emoționale.
Cum se poate dezvolta?
Pentru a dezvolta abilitatea noastră sau a copiilor noștri de a exprima, în mod asumat, conținuturile autoconștientizării emoționale, avem nevoie să intrăm în contact cu anumite părți ale experienței subiective – ce anume simțim și care sunt motivele ce stau la baza acelor sentimente și emoții. Folosind un limbaj extrem de simplu, pe care Robert Carkhuff l-a introdus în cursurile sale despre relațiile interpersonale în anii `70, putem învăța să descoperim și să impărtășim experiențele noastre interne. Trebuie doar să completăm spațiile goale din propoziția următoare, conform contextului în care ne aflăm: „Sunt ………. pentru că ………….”. De exemplu: „Sunt îngrijorat pentru că fiica mea nu îmi răspunde la telefon”; „Sunt supărat pentru că m-ai păcălit”; „Sunt foarte entuziasmat pentru că nu am mai văzut niciodata un roller coaster atât de mare”. Trebuie să ne „verificăm” în mod constant starea de spirit – „să ne luăm pulsul emoțional”, cum s-ar spune – și abia apoi, dacă este cazul, vom simți dorința sau nevoia de a împărtăși cee ace am descoperit și cu alți oameni.
Ce câștigăm?
În lipsa autoconștientizării emoționale, viața noastră este o simplă înșiruire de reacții, când ar putea fi un șir de inițiative. Am putea spune că trăim la cheremul sorții, în loc să fim capabili să influențăm în mod eficient viața noastră și a celor pe care îi iubim. Intrând în contact cu nivelul sensorial și emoțional al conștiinței noastre, și utilizând informația obținută pe această cale în mod asumat, vom reuși nu numai să obținem cee ace ne dorim de-a lungul vieții, dar vom deveni capabili să ne bucurăm mai mult de experiența de a trăi în sine.