Autocunoastere in sus, autocunoastere in jos!..Tot auzim vorbindu-se cu emfaza despre asta, ca fiind un must-have al dezvoltarii personale. Uneori sintagme de altfel valoaroase, sunt demonetizate doar prin repetarea lor excesiva.
In ziua de astazi, se discuta foarte mult la modul teoretic despre dezvoltare personala insa putini trec la fapte. Si la procese de durata. Iar autocunoasterea este un proces de durata. Nu te poti cunoaste intr-o zi. Nici intr-o saptamana. Dureaza luni si luni de zile.
Cati dintre noi oare chiar vor sa se cunoasca pe ei cu adevarat? Cati vor sa stie adevarul gol-golut? Cat se simt comfortabil doar in pielea lor, fara niste hainute care sa le atenueaza defectele si sa le evidentieze calitatile, asa cum o fac cu mare succes hainele pe care stim sa le alegem cu grija?
Autocunoasterea implica curaj. Curaj sa vezi cine esti, ce poti, ce nu poti, ce calitati ai, ce abilitati, ce scopuri, ce valori si principii fundamentale. In plus, te ajuta sa afli ce ai putea sa faci din ceea ce momentan nu poti, unde iti creezi bariere, care sunt minusurile tale. Noi nu le numim defecte. ““Defect” deja din start are conotatie de judecata si acuza. Nu ajuta la nimic spiritul critic exagerat, nici legat de altii, dar nici de noi.
De fapt si de drept, defectele noastre ori sunt niste calitati in exces, ori expresia unor temeri si convingeri limitative, formate de cele mai multe ori in copilarie, sub umbrela data de modelele mostenite de la parintii nostri. Deci hai sa nu fim duri cu noi, si sa dam dovada de iubire de sine. Asta nu insemna nici e departe autosuficienta. Ci doar acceptare de sine, ca pas ce precede apoi procesul urias de schimbare pe care am decis sa il urmam.
Asa-zisele noastre defecte transmit multe informatii utile pentru noi si autocunoasterea noastra. Daca le ascultam si apoi le facem sa lucreze in folosul nostru, pe de o parte le neutralizam, pe de alta parte, ne formam noi abilitati si comportamente pozitive.
Autocunoasterea te pune fata in fata cu tine. E o oglinda fidela, nu e permis aici photoshop-ul sau celebrele filtre de imagine, atat de indragite de impatimitii selfie-urilor pe retele de socializare.
E foarte posibil in prima faza sa nu iti placa de tine. Si este ok. Insa odata ce inveti sa te accepti asa cum esti, sa te iubesti asa cum esti si in plus, sa doresti sa devii o versiune mai buna a ta, incep sa iti vina o gramada de idei bune despre ce poti sa faci si cum sa-ti alcatuiesti un plan de schimbare.
Si odata inceput procesul, ti se intareste si motivatia, un aliat atat de necesar si de benefic in procesul schimbarii.
In tot acest proces, vei mai tot oscila un timp nehotarat daca sa pastrezi imaginea de sine cea atractiva, pe care ti-ai construit-o cu greu si si mai cu greu ai ales sa o pastrezi in ochii celorlalti intr-un anumit fel, SAU, sa devii autentic si sa iti imbratisezi noua ta imagine, asa cum este si devine ea, din ce in ce mai frumoasa. Ca un boboc de floare timid, pe care nu il baga multa lume in seama, nestiind daca va inflori sau nu si apoi transformadu-se intr-o floare de toata spendoarea, apreciata si invidiata in egala masura de cei din jur.
De multe ori am comparat autocunoasterea cu ordinea pe care la un moment dat te horatasti sa o faci pe un balcon. Sau in pod, sau intr-un subsol de casa. Stiti sentimentul:), nici nu iti vine sa te apuci.
Ca e mult, ca e greu, ca nu stii ce sa mai faci cu unele lucruri. Sa le arunci, sa le mai tii ca poate iti trebuie intr-o zi? Foarte multe decizii de luat, foarte multa treaba de facut, foarte mult praf si Doamne fereste, poate mai dam si peste vreun soarece mort!.. Acesta din urma simbolizand lucruri care aparent au murit in interiorul nostru si ne afecteaza sanatatea si armonia interioara, uneori fara sa constientizam adevarata cauza.
Insa vestea buna este, si o pot confirma toti temerarii care au parcus acest drum cu succes, ca a meritat din plin. Tot ce ai castigat in procesul de autocunoastere iti devin resurse imbatabile pentru scopurile de viitor si pentru conservarea unei stari de bine, dar care sa plece din interior, sa aiba radacini reale.
Autocunoasterea este si o buna radiografie a stimei de sine, sau mai concret spus: “ Cata valoare consideram ca avem, facand insa abstractie de calitatile, abilitatile si rezultatele noastre? “
Si aceasta diagnoza este foarte valoroasa ca rezultat. Pentru ca e un nou punct de pornire spre alte solutii de dezvoltare personala.
Deci, ce vrem sa aflam in autocunoastere?
- Cine suntem si care este misiunea noastra pe acest pamant
- Ce vrem de la viata noastra, care ne sunt scopurile
- Care ne sunt motivatiile, cu alte cunvinte aflam si care ne suunt adevaratele valori, pirincipii fundmentale si obiective de viata
- Care sunt punctele noastre forte
- Care sunt minusurile noastre
- Cum transformam calitatile si minusurile noastre , in egala masura in resurse de dezvoltare personala, in instrumente de lucru?
- Cum ne evaluam parcursul, cum stim ca suntem pe drumul nostru, sau am aluat-o pe aratura? Sau poate pe o alta sosea care nu duce unde ne-am trasat destinatia? Care este GPS-ul nostru interior?
- Cum stim ca mergem prea tare sau prea incet? Cine sau ce ne amendeaza?
- Cum stim ca ne-am atins scopul? Cum il masuram? Cum stabilim noul scop in functie de am rezolvat deja?
Si lista inca mai poate continua cu folos. Dar hai sa ne oprim aici si sa le luam pe rand, una cate una, sa cladim caramida cu caramida tot acest fundament important.