Inteligenta emotionala

 

Inteligența emoțională este un aspect de bază al succesului în viață. Personal si profesional.

Si intotdeana a fost foarte importanta. Doar ca, abia in ultimii 20 de ani s-a constientizat existenta ei si efectele multiple pe care acestea le are asupra vietii fiecarui om.

In modul sau constientizat, intelgenta emotionala are mare legatura cu autonomia. Fiecare dintre noi, este propriul sau lider. Adica..asa ar fi benefic sa gandim. Sa ne asumam intreaga responsabilitate pentru propria viata.  Toate scopurile, obiectivele, planurile de acțiune, relațiile interpersonale, și toate celelalte aspecte importante ale vieții sale cât și toate detaliile carene  definesc unicitatea, trebuie să le conducem cu siguranță unei persoane autonome,  care își asumă toate deciziile și  experiențele vieții sale.

O persoană care știe, in acelasi timp, să ajusteze tot ce nu se încadrează corect în scopurile și valorile sale de viață și își alcătuiește singur un drum al reușitei, atât personal cât și profesional, pe care și-l urmărește cu consecvență, consistență, dăruire și dragoste atât pentru el cât și pentru cei din jurul lui.

Un om care își trăiește viață, convins fiind că este propriul său șef, este proactiv, nu da vina pe contextele nefavorabile din jurul său, ci se adapateaza permanent, cu flexibiltate, cu tenacitate și cu ochii minții ațintiți pe „premiu”. Unii îi spun „misiune de viață”, alții „scopul vieții”, alții „visul vieții”, nu contează foarte mult cum îl denumim și de multe ori nu contează nici dacă am ajuns până acolo sau foarte aproape, contează cel mai mult drumul către această „ comoară”. De ce? Pentru că acest drum ne  șlefuiește caracterul, ne pune să învățam mereu ceva nou, să dăm acțiunilor noastre coerență și consecvență, să fim luptători și răbdători.

Un diamant strălucește cel mai mult când este șlefuit și tot acest proces ia timp. Un timp investit cu multă pregătire,  și în școlile în care suntem educați, și apoi toate formările și specializările profesionale, dar mai ales în „scoală vieții”, adică experiențele de viață traduse apoi în lecțîi de viață, dacă le asimilăm corect și le lasăm să ne transforme în oameni capabili să își maximizeze toate resursele personale.

De douăzeci de ani încoace, se discută din ce în ce mai mult despre inteligență emoțională. Și pe bună dreptate. Este unul dintre factorii primordiali care determină succesul personal și profesional al oricărui om.  Mult timp s-a crezut că IQ-ul ( coeficientul de inteligență cognitivă) este un predictor esențial în succesul oamenilor. Evident la pachet și cu investiția în educație.  Însă au fost atât de multe contra-exemple de oameni cu un IQ slab sau relativ slab și nu cu multă pregătire profesională, care au reușit în a avea rezultate spectaculoase profesional și nu numai, că această teorie a fost apoi absorbită de cea conform căreia inteligența emoțională este mult mai importantă în raport cu performanța.

De asta, subiectul a prins atât de mult contur încât s-au scris multe cărți în acest domeniu în ultimii ani, Daniel Goleman devenind celebru în acest domeniu. S-au mai adăugat și alti autori de succes: Travis Bradberry, Jean Greaves, Marcia Hughes, James Bradford Terrell și mulți alțîi.

În plus au apărut intrumente psihometrice care să măsoare coeficientul de inteligența emoțională, dar și să ofere strategii de creștere a acesteia și de evaluare corectă a progresului obținut.

Deci..ce este inteligenta emotionala, asa..ca la carte?   🙂

“Inteligența emoțională este capacitatea de a ne administra pe noi înșine și relațiile noastre într-un mod eficient” (Daniel Goleman, Daniel)

În esență, inteligența emoțională reprezintă capacitatea de a conștientiza, controla și manifesta emoțiile personale, respectiv de a gestiona relațiile interpersonale într-un mod eficient și empatic

Autorul cel mai cunoscut legat de acest subiect este Daniel Goleman si in in cartea sa  “Emotional Intelligence: Why it can matter more than IQ?” defineste notiunea de inteligenta emotionala ca fiind un amestec de stapanire de sine, motivatie, empatie, gandire libera, tact si diplomatie. Aceste atributele sunt caracteristice persoanelor cu o inteligenta emotionala ridicata.

Asadar, atunci cand vorbim despre inteligenta emotionala vorbim de fapt despre constientizarea emotiilor si despre gestionarea emotiilor. Pe masura ce te dezvolti personal si treci prin experiente de viata si provocari din care inveti, incepi sa dobandesti maturitate emotionala din ce in ce mai mare. Astfel iti creste nivelul de inteligenta emotionala / dezvoltare emotionala.

Mai concis,  „inteligenta emotionala este capacitatea de recunoaste si intelege emotiile proprii si pe ale altora si de a folosi aceasta constienta pentru a gestiona comportamentul si relatiile.”(Travis  Bradberry)

Inteligenta emotională cuprinde ca elemente esențiale: întelegerea mai bună a  propriilor emotii, gestionarea eficientă a emotiilor si cresterea calitătii vietii, întelegerea mai bună a celor din jur si un confort ridicat în relatiile interumane, precum si crearea de relatii mai bune la toate nivelele cu cei din jur si cresterea productivitătii, odată cu îmbunătătirea imaginii personale. Conform cercetarilor statistice, competenta emotionala este de doua ori mai importanta decat abilitatile tehnice sau intelectuale.

Dezvoltarea inteligentei emotionale reprezinta intelegerea si gestionarea emotiilor pentru a crea relatii armonioase cu cei din jur.

În scoală, inteligenta emotională ridicată este cheia consilierii de succes. Printre beneficiile cresterii gradului de inteligentă emotională se numără: performantele crescute, motivatia îmbunătătită, inovatia sporită, cresterea încrederii în sine, managementul eficient si confortul în munca de echipă.

In esenta, Inteligenţa emoţională se referă la mai buna înţelegere a emoţiilor, gestionarea eficientă a propriilor emoţii, înţelegerea celor din jur şi îmbunătăţirea imaginii personale.

Emotiile sunt o sursa utila de informatie care ne ajuta sa ne descurcam in mediul social.

Inteligenta emotionala include 4 tipuri de abilitati: perceperea emotiilor, utilizarea emotiilor, intelegerea emotiilor si gestionarea emotiilor.

Elementele componente ale inteligentei emotionale, conform teoriei lui Daniel Goleman:

 

  1. Autocunoaşterea

 

  • Autocunoaşterea Emoţională
  • Autocunoaşterea Realistă şi Corectă
  • Încrederea în sine

 

  1. Autocontrolul

 

  • Autocontrol emoţional
  • Transparenţa & menţinerea integrităţii
  • Adaptabilitate & adaptabilitate la schimbare
  • Orientarea spre rezultate
  • Iniţiativa
  • Optimism & perseverenţă

 

  1. Social “Awareness” (conştiinţa socială, de grup)

 

  • Empatie (simţirea sentimentelor şi perspectivei celorlalti, interes real faţă de grijile celorlalti)
  • “Awareness” la nivelul organizaţiei
  • Orientarea spre sarcină

 

  1. Managementul relaţiilor interpersonale

 

  • Dezvoltarea altora, a abilităţilor acestora, coaching
  • Leadership inspiraţional
  • Catalist al schimbării (iniţierea şi managementul schimbării)
  • Influenţa (un rol important îl joacă persuasiunea)
  • Managementul conflictelor (legat de negocierea şi rezolvarea disputelor)
  • Lucrul în echipă şi colaborarea (crearea de sinergie de grup în urmărirea scopurilor grupului)

Primele două componente sunt privite ca şi componente personale ale Inteligenţei emoţionale, în timp ce celelalte 2 sunt privite ca şi componente sociale ale inteligenţei emoţionale.

Care este rolul inteligentei emotionale?

 

Pe scurt, rolul inteligentei emotionale este ECHILIBRUL. Echilbrarea emotiilor, a gandurilor, a relatiilor, a deciiziilor.

Permit un nou nivel de comunicare si de constientizare interioara, de autocontrol, de constientizare sociale si de managment al relatiilor.

Iar spectrul beneficiilor nu se opreste aici: Motivatia intriseca este sporita, ceea ce produce un efect extraordinar intrucat aceasta este cel mai mare motor al actiunilor noastre.

Cu cat suntem mai aproape  de noi, constientizandu-ne emotiile si facand pace cu ele, si cu cat si in plan social suntem mai confortabili cu noi in ceea ce priveste modul in care abordam oamenii si relatiile cu cei din jur, cu atat suntem mai relaxati mintal, ceea ce confera spatiul ideal pentru inovatie. Suntem mai siguri pe noi, stim exact ce ne inconjoara, asa ca stim ce putem aduce nou si benefic in viata noastra si a semenilor nostri. Inovatia si increderea merg mereu mana in mana, se conditioneaza reciproc.

In companii, rolul inteligentei emotionale este covarsitor. Companiile investesc la nivel gloal miliarde de euro anual in ceea ce generic se numesc  si au fost adoptate ca atare si in Romania ca „ Soft Skills  s”.

Indiferent de obiectul de activitate al unei companii, si necesitarile de pregatire tehnica si de specialitate, toti managerii cer acum aceste soft skills pentru ei si oamenii din echipele lor. De ce? Pentru ca au realizat cu totii, rand pe rand, cat este de important sa comunicam cat mai bine ( empatic, flexibil, adaptat la context si asertiv)  , sa rezolvam conflictele cat mai rapid si elegant si cum sa evitam generarea lor, cum sa fim mai creativi si mai optimisti, cum rezolvam stresul care deja e un cotidian al zilelor noastre si multe altele, la fel de importante.

Cel mai important impact este în viața personală. Acolo unde investim cel mai mult timp, cele mai multe trăiri de suflet și cele mai frumoase relații de viață.  O persoană cu adevărat inteligentă emoțional este armonioasă, cu sine și cu ceilalți.

Merită din plin să investim în creșterea inteligenței emoționale. Frumusețea este că efectul se vă resimți pozitiv și în viața profesională și în cea personală și socială.