Despre ce vorbim?
Responsabilitatea socială impune recunoașterea și asumarea responsabilității pentru binele grupului de apartenență și pentru binele celorlalți oameni care trăiesc și funcționează în interiorul acelui grup. El poate fi o organizație, o parohie, o ligă sportivă, o comunitate etc. Prin contribuțiilt pe care un individ le aduce în mod constant la bunăstarea grupului, el își poate demonstra statutul de membru util și cooperant al acelui colectiv. De obicei, oamenii investesc timp, efort, devotament, bani și loialitate atât în grupul din care fac parte, cât și în membrii acestuia, cu scopul de sprijini îndeplinirea obiectivelor comune într-un mod care să îi avantajeze pe toți deopotrivă.
De ce ar trebui să ne intereseze?
Responsabilitatea sociala este adezivul care asigură unitatea oricărei societăți sau comunități. Ea este relația de reciprocitate dintre membrii individuali ai grupului și grupul ca entite, oferind acestor comunități șansa de a atinge obiective comune, la un nivel de performanță imposibil de atins de un individ pe cont propriu.
Dar oare ce anume îi face pe oameni să se identifice și să se recunoască ca societate? Acest sentiment poate fi dezvoltat numai prin intermediul reprezentărilor personale cu privire la lumea care ne înconjoară. În societatea postmodernă, devenită globală datorită tehnologiei specifice epocii noastre, reflexiile primite de indivizi din partea lumii înconjurătoare vin, din ce în ce mai mult, prin intermediul mediului electronic. Datorită faptului că în acest context lipsește energia autentică a unei conexiuni interpersonale directe, devine din ce în ce mai greu pentru copiii noștri să-și dezvolte abilitățile responsabilității sociale, prin urmare devine esențială cultivarea acestora în viața adultă.
Conform ui Josefrh Turow, „America trece printr-o schimbare majoră în ceea ce privește echilibrul dintre mediile de comunicare care structurează societatea și mediile de comunicare care segmentează societatea. Mediile cu efect de fragmentare a societății sunt cele care încurajează mici părți ale societății să comunice în interiorul lor, în timp ce mediile cu efect de structurare a societății sunt cele care au potențialul de a determina diverse segmente ale societății să comunice între ele” (1997, p. 3).
Această schimbare de forțe a influențat multe lupte pentru statut, conștiente și inconștiente, între aceste segmente sociale recent constituite și care îi percep pe toți „ceilalți” ca fiind diferiți. Starea actuală a lucrurilor face cu atât mai imperativă dezvoltarea și menținerea responsabilității sociale, dar, în acelați timp, crește și nivelul de dificultate al sarcinii în sine.
Costurile pe care le vom suporta în cazul în care vom permite erodarea responsabilității sociale sunt descrise, poate cel mai cuprinzător cu putință, în declarația de mai jos, făcută de Pastorul Martin Niemoller în fața Consiliului Bisericii Evanghelice din Germania, pe 18 octombrie 1945. Circulă multe variante ale spuselor sale, însă declarațiile lui originale pot fi găsite pe site-ul www.christianethicstoday.com (accesați #9 pentru detalii).
Prima dată au venit după comuniști, iar eu nu am vorbit – pentru că nu eram comunist.
Apoi au venit după socialiști, iar eu nu am vorbit – pentru că nu eram socialist.
Apoi au venit după sindicaliști, iar eu nu am vorbit – pentru că nu eram sindicalist.
Apoi au venit după evrei, iar eu nu am vorbit – pentru că nu eram evreu.
Apoi au venit după mine – și nu mai rămăsese nimeni care să vorbească pentru mine.
Pendulul istoriei oscilează de mult între două tipuri de comportament uman – competiția și colaborarea. Comportamentul competițional produce mai mult la nivel de conținut: schimbarea rapidă și inovația, reducerea costurilor financiare, eficientizarea fabricării și distribuției de produse și determină, desigur, apariția câștigătorilor și a învinșilor. Asta pentru ca obiectivele de tip competițional tind să fie, prin natura lor liniare, putând fi atinse numai prin procese raționale mecanice conduse de indivizi cu scoruri IQ mari.
Comportamentul colaborativ produce mai mult la nivel de context: schimbare mai lenta, dar adaptată la sistem, costuri sociale și ecologice reduse, o distribuție a resurselor mai integrată și mai echitabilă și cu mult mai puțini câștigători și învinși. Toate acestea se datorează faptului că obiectivele de tip colaborativ tind să fie multidimensionale și interdisciplinare prin natura lor, realizându-se prin intermediul unor procese organice și intuitive, conduse de echipe de scoruri EQ mari.
Inteligența rațională a făcut o treabă grozavă, rezolvând majoritatea problemelor care au condus specia umană din întunericul erelor preistorice până în secolul al XX-Iea, dar, de la începutul anilor 1900, numărul oamenilor ce trăiesc pe Pământ și care depind de resursele planetei a crescut cu un factor de 3.5. Mai mult, datoriile acumulate de către omenire pe parcursul perioadei dominate de mentalitatea reducționistă creează, în prezent, probleme mult prea complexe pentru a fi înțelese cu totul și, prin urmare, există cu atât mai puține șanse ca ele să fie soluționate. În ciuda aparențelor care tind să demonstreze contrariul, pendulul istoriei omenirii se îndreaptă cu viteză către colaborare.
Cum se poate rezolva?
ↈ Pe măsură ce îți explorezi și îți asumi propria responsabilitate socială, ghidează-te dupa cuvintele lui Robert Kennedy:
Unii oameni privesc lucrurile așa cum sunt și se întreabă
De ce? Eu îmi imaginez lucruri care au existat înca și
mă întreb De ce nu?
Primul pas în dezvoltarea responsabilității sociale consta în a învăța să valorizăm în mod diferit propriile angajamente sociale raportându-le la interesele noastre. Se impune o nouă perspectivă asupra avantajelor comportamentelor colaborative pe care le susținem, prin comunicare onestă și lucru în echipă, cu scopul de a atinge acele obiective comune de care putem beneficia cu toții. Avantajele economice oferite de evoluția tehnologică au avut ca efect secundar scăderea gradului de conștientizare în privința posibilelor beneficii ale colaborării. Dacă vom compara specia umană cu oricare dintre celelalte specii, ne vom da seama că doar la oameni se.manifestă această „nevoie” insațiabilă de a avea mai mult. Toate celelalte specii, inclusiv maimuțele mari, urangutanii, cimpanzeii și toate primatele mai evoluate, cu care suntem strâns înrudiți din punct de vedere biologic, au anumite limite naturale în ceea ce privește consumul de hrană, dimensiunea teritoriului controlat etc. Oamenii sunt singurii care nu prezintă o astfel de limită predeterminată.
Acest lucru se datorează, probabil, în mare parte, capacității umane de a gândi simbolic, care se presupune că demonstrează faptul că oamenii sunt mai evoluați decât celelalte specii. Dezavantajul care decurge din capacitatea de a face această diferențiere de tip subiect-obiect constă în faptul că aptitudinea, în sine, de a face această diferențiere ne condiționează să ne percepem pe noi înșine ca fiind diferiți de tot ceea ce ne înconjoară. Tendința către acest gen de percepere eronată ar trebui recunoscută drept ceea ce este și gestionată conștient, cu inteligență și rigurozitate; altfel, avem potențialul de a conduce pe calea dispariției însăși viața sau, cel puțin, forma de viață de pe această planetă.
Dezvoltarea responsabilității sociale presupune cultivarea unui număr mai mare de relații interpersonale, caracterizate atât prin tendința de explorare și manifestare a interdependenței, cât și prin consolidarea sentimentelor apreciative cu privire la conexiunile de interdependență. Mai mult, pentru a putea acționa, efectiv; în direcția strângerii legăturilor dintre oameni și împotriva fragmentării sociale, se impune integrarea și sintetizarea unui concept unanim și onest care să înglobeze adevăratele nevoi, dorințe și interese umane.
Pentru a putea dezvolta astfel de relații, este nevoie și de o nouă perspectivă asupra sursei simțului identității umane. Dacă alegem să ne percepem pe noi înșine ca pe niște ființe singulare, izolate, care ar putea să dispară oricând ca urmare a unui accident sau care ar putea, cel mult, să supraviețuiască opt sau nouă decade pentru ca apoi să se piardă în uitare, chiar va avea sens să trăim ca și când „cel care are cele mai multe jucării atunci când moare este câștigătorul”. Dacă ne dorim să construim relații interpersonale în spiritul responsabilității sociale, va trebui să ne identificăm cu ceva mai cuprinzător decât propria persoană. Pentru ca opt miliarde de oameni să poată trăi împreună pe această planetă, în pace și prosperitate, va fi nevoie să reconsiderăm valorile și criteriile ce dau naștere sentimentelor de apartenență și atașament, astfel încât ele să cuprindă mult mai mult din bogăția diversității Pământului. Poate că într-o bună zi, vom ajunge să ne simțim cu toții responsabili social pentru toate ecosistemele planetei noastre, pentru toate resursele ei și pentru toți oamenii.
Ce câștigăm?
Pe măsură ce ne vom asuma o -mai mare responsabilitate, față de alți oameni și față de întreaga viață de pe Pământ, ne vom simți din ce în ce mai securizați, vom avea realizări mai mari și vom putea proteja mai mult ecologia fragilă care ne susține. Astfel, fiecare va fi conștient de adevăratul scop al vieții sale și toți ne vom simți mai apreciați și mai valorizați. Cu toții vom simți că aducem o contribuție importantă, vom avea sentimente de apartenență mai puternice și vom beneficia de mai mult sprijin pentru ne îndeplini visurile. Mai mult decât atât, chiar și nivelul stresului experimentat la nivel subiectiv va scădea odată cu instalarea convingerii că nu suntem singuri pe lume.