Intre realitate si iluzie…

Autor: Niciun comentariu

vice (1) ” Imaginea de sine este o sintagma des folosita in limbajul cotidian si, pentru cei ce nu au o legatura directa cu psihologia, ea are un inteles mai degraba restrans, desi multi ii intuiesc esenta.

Continutul ei se refera la reprezentarile despre propria persoana, la un ansamblu de caracteristici fizice, emotionale, cognitive, sociale sau spirituale.

Multi autori subsumeaza imaginea de sine unei sfere mai largi, mai exact conceptului de sine. Conceptul de sine se refera la o organizare mult mai complexa si implica partea centrala din noi, Eul nostru.

Eul este cel care coordoneaza, gestioneaza, mediaza, interzice sau accepta continuturile dinspre inconstient, supra-eu si realitate.

Exista un singur fel de Eu dar el are mai multe fatete sau forme de manifestare: eul material, somatic, adaptativ, social si eul non-eu (raportarile sau judecatile celorlalti despre noi).

Imaginea de sine este reflectarea acestor forme ale Eului si include: conceptia despre sine (parerea despre sine) stima de sine (cat de mult te respecti si apreciezi) increderea in sine (cata incredere ai in capacitatile tale de a te descurca in situatii importante) identitatea de sine (date de identificare, statut, roluri sociale, simtul coerentei interioare), posesiunile, imaginea corporala etc.

Formarea imaginii de sine

Formarea imaginii de sine se intemeiaza pe trei piloni principali: iubirea de sine, conceptia despre sine si increderea in sine. Dintre acestea iubirea de sine este de departe cea mai importanta intrucat ea le contine sau le determina pe celelalte doua.

1-landscape painting by madartAproape toate informatiile sunt filtrate afectiv. Iubirea de sine se formeaza pe relatia de iubire dintre mama si copil. Copilul va internaliza aceasta relatie si in functie de modul in care mama lui s-a raportat la el asa se va raporta si el la sine. Atunci cand mama ii arata ca il iubeste, il mangaie, il sustine, il securizeaza, il ingrijeste ii transmite implicit mesajul ca el este o persoana care merita si are dreptul sa fie iubita, pretuita, acceptata.

Multi parinti nu constientizeaza rolul decisiv pe care il joaca afectivitatea in dezvoltarea copilului lor. Pana si legea morala trece prin afectivitate, copilul introiecteaza valorile morale doar daca acestea sunt autentice la parinti sai. Un exemplu relevant ar fi acela al parintilor care verbal isi sanctioneaza copilul atunci cand acesta a batut un alt copil, dar in acelasi timp, atitudinea lor nonverbala este una de mandrie, de stimulare informala a unui comportament deviant.
Cel mic internalizeaza relatia afectiva cu parintii, in special cu mama in primii doi ani de viata, atunci cand se creeaza o „baza de siguranta” cum spunea Bowlby, adica o baza care sa-i ofere copilului curajul de a explora lumea inconjuratoare, de a-si asuma riscuri, de a se simti capabil de a face fata provocarilor cu care se confrunta. Astfel, se pun bazele increderii in sine, incredere care se aplica in special actiunilor, modalitatiilor noastre de a solutiona eficient problemele pe care le intampinam. In functie de acestea se cristalizeaza conceptia despre sine, parerea despre noi ca intreg.

Imaginea de sine se formeaza in acest mod, insa, pe masura ce copilul creste se adauga si altii factori care contribuie la evolutia imaginii de sine: aspectul fizic, reusita scolara, aptitudinile sportive, popularitatea in grupuri sau respectarea regulilor sociale. Insa, cand copilul a introiectat deja atitudinea mamei fata de el ( ea fiind una negativa – orice forma de respingere sau de neglijenta) atunci toti factorii enumerati mai sus nu reprezinta decat o incercare de supracompensare a unei slabe imagini de sine.

Cei aflati in aceasta situatie incearca cu perseverenta, aproape cu obstinatie, sa se imbrace cat mai la moda, sa fie cei mai buni la sport, cautand in exterior ceea ce ar trebui sa gaseasca in interior, o confirmare care a lipsit la timpul ei. Din acest motiv confirmarile exterioare sunt efemere, insuficiente, lipsite de consistenta, solicitand certificari si probari mereu noi.

Imaginea de sine ca indicator al echilibrului psihologic

Ca principiu general, o imagine de sine buna (in mod autentic) poate fi luata ca indicator al echilibrului, al sanatatii mentale, in timp ce reversul acesteia poate denota vulnerabilitati mai mult sau mai putin accentuate.

Imaginea de sine reala se refera la cunoasterea exacta a calitatilor proprii, la asumarea defectelor si a limitelor, la constientizarea autentica a persoanei care esti, cu toate vulnerabilitatile si traumele pe care le-ai suferit.

O imagine de sine iluzorie inseamna, in acest context, o imagine de sine deformata, trunchiata, mistificata. O imagine de sine care se defineste nu in acord cu interiorul, ci cu exteriorul, cu posesiunile avute ( cu cat am o masina mai scumpa cu atat sunt mai valoros…daca cunosc persoane importante inseamna ca si eu sunt important). O imagine de sine disfunctionala apare atunci cand ne bazam prea mult pe ceea ce gandesc ceilalti despre noi.”