De ce sa fii autentic ?
Imi amintesc ca am citit intr-un articol despre Elvis Presley ca Barbara Streisand s-a comportat “ca o proasta” atunci cand s-au intalnit pentru prima data. Actrita marturisea ca, din cauza emotiei, si-a pilit unghiile tot timpul cat acesta i s-a adresat. Isi reprosa ca nu reusise sa fie autentica, sa fie ea insasi. A dorit sa fie altfel!
Noi, ca fiinte sociale ce suntem, traim in cea mai mare parte a timpului angrenati in diverse relatii. Relatiile sociale conecteaza oamenii prin interfete numite roluri, iar acestea sunt defapt functiile sociale. Cu totii indeplinim, cu mai mult sau mai putin succes, o multitudine de roluri.
Unul cate unul sau simultan rolurile se expun vietii, asa ca suntem copii, elevi, prieteni, colegi, adversari, sefi, subalterni, pictori, mecanici, medici, psihologi, pacienti, calatori, agresori, victime, parinti, bunici, indiferenti, curiosi, iubiti.
De cele mai multe ori nici noi nu stim ce suntem, si chiar asa se intampla cand apare intrebarea ce sau cine suntem, raspundem cu denumirea rolului social relevant in momentul respectiv: sunt student la cutare, sunt tatal lui X, sunt contabil, sunt director, sunt pensionar, nu stiu cine sunt!
Apoi mai adaugam, eventual, cate un “cum” suntem: buni, rai, isteti, prosti, furiosi, iubitori, tematori, increzatori, ingrozitori, visatori, amortiti, fericiti. In plus lipim epitete sexiste, etnice, rasiale, psihiatrice s.a.m.d.
Atasam aceste roluri de om, de noi si de altii; ba chiar de multe ori, din nefericire, procedam invers, atasam cate un om de rol, asa ca rolul devine persoana! Atunci vorbim de doctorul, pictorul, deputatul, contabilul, fiul, mama, pilotul, zidarul, depresivul, homosexualul. Mai grav este atunci cand uitam de noi insine, cand uitam ca suntem, totusi, oameni si nu numai roluri.
Oare cat de “adevarat” poate fi cel ce isi consuma cea mai mare parte din energie doar ca parinte, profesionist, bolnav, soldat, sau politician? Cat de natural este cel ce uita ca mai este si copil, prieten, invatator si iubit? Ori poate este autentic cel ce vede ca aceste fructe, frunze si crengi sunt prinse de pom, pardon, de om, de el insusi…
Asa ca pentru a ne da seama de cat de autentic este cineva, sau, si mai bine, pentru a vedea cat de autentic sunt, e nevoie de privire de ansamblu, de a vedea atat copacul, cu trunchi, ramuri, frunze, spini, flori si fructe, cat si mediul in care traieste. Gandeste-te la un mar, un pom plin fructe frumoase, gustoase. Ce imagine idilica, plina de simbolism. Insa, daca un astfel copac creste intr-o padure de brazi, atunci… nu este vazut de nimeni, nici de soare; in umbra padurii fructele sunt mici si acre. Sau este o falsa impresie?
Sunt oameni ce vin in terapie atunci cand sunt nemultumiti de fructele lor, cand le sunt rupte crengile, cand se simt prea mici in comparatie cu brazii, sau cand se simt singuri in mijlocul campiei, cand sunt neculesi. Pentru unii acestea sunt doar impresii, iar pentru altii viziunea este adevarata. Sunt momente cand propria imagine ne impiedica sa fim autentici, si sunt momente cand suntem impiedicati de cei din jur sa fim noi.
Insa orice varianta ar fi, putem schimba lucrurile incepand cu noi; mediul in care traim pare mai greu de modelat, dar se poate incepe cu modelarea propriei persoane. Toate acestea pentru a fi OK cu noi si a ne exprima liber ideile si emotiile. Aceasta sa insemne a fi autentic?