Efecte și defecte, psiholog Valentin Lica
Oare la ce ne gândim atunci când vorbim despre defectele umane? Sunt doar acele trăsături negative ale caracterului, acele însușiri nedorite ce ne fac viața amară? Sau poate acele calități de pe urma cărora suferim? Și încă o întrebare: ale cui defecte, ale mele sau ale tale? Lucrurile par a fi foarte complicate, însă putem accepta ca suficient de adevarat răspunsul că defectele sunt acele trăsături de caracter ce afectează negativ atât persoana cât și pe cei din jurul acesteia.
De multe ori defectele sunt evidente, alte ori sunt discrete, câte odată le știe toată lumea, altă dată le văd numai cei din jurul nostru, și mai sunt și acelea pe care le știm numai noi, secrete… Pot fi mari sau mici, dar ce facem cu ele? Sau mai bine zis, le abordam în vre-un fel, sau le lăsăm în pace?
Însă înainte de aceasta să ne gândim ce-i cu ele, de unde vin, unde se duc și care este scopul lor. Defectele nu apar din senin, degeaba, ele sunt comportamente produse în urma interacțiunii noastre cu mediul în care trăim, sunt răspunsuri la gândurile ce ne frământă, răspunsuri repetate și învățate atât de bine încât devenim pe neștiute experți în comportamentul blamat!
Sunt răspunsuri adaptative la o problematică mult mai profundă și complexă, la posibile traume, suferințe trăite sau construite. Toate aceste defecte, atitudini, aptituni etc., sunt mecanisme de apărare, ce se înfășoară una peste alta precum foile de ceapă, pentru a ne proteja anxietatea centrală, teama fundamentală.
Dar să nu mergem prea departe, totuși in cele mai multe cazuri lucrurile nu evoluează într-o direcție patologică; oamenii reușesc să își gestionează temerile rezultând doar efecte și defecte supărătoare, poate enervante. Drept urmare dacă doar sunt uneori deranjante, deci nu este cazul să umblăm în profunzime, este chiar firesc să ne valorizăm aceste defecte, iar acestă valorizare înseamnă defapt să ni le controlăm în așa fel încăt să le transformăm în calități personale reale.
Hai sa vedem totuși ce putem face. Întâi este necesar să conștientizăm un anumit defect. Se întâmplă să ne dăm singuri seama de existența lui, anumite comportamente și atitudini ne produc suferință, îi îndepărtează pe cei din jur sau îi determină să reacționeze negativ față de noi. În unele cazuri, persoane din apropierea noastră ne marturisesc sau pur și simplu ne trântesc în față “adevărul” despre cine suntem. După ce trecem de șocul conștientizării încercăm să asimilăm noua situație.
Când reușim, defectul este corectat, deci subiectul discuției dispare. Când nu merge din prima, aprofundăm tema dată și încercăm să o rezolvăm singuri și/sau apelând la prieteni, prin diverse metode mai mult sau mai puțin convenționale: medicale, mistice, psihoterapeutice, de dezvoltare personală. Dat fiind faptul că defectele devin “palpabile” în mediul social, consider că rezultate foarte bune se obțin în urma interacțiunii cu alte persoane în mediu controlat, adică terapii de grup (psihodramă, constelații familiale etc.) şi grupuri de dezvoltare personală.
Grupul sesizează repede comportamentele disfuncţionale şi le taxează fără multe menajamente, dar mai important este că forţează adaptarea membrilor în vederea atingerii obiectivelor comune. Un grup devine funcțional și se optimizează și prin corectarea deficiențelor comportamentale ale fiecărui membru.
Dacă obiectivul principal al grupului este altul decât corectarea unui defect de comportament, atunci unul din obiectivele secundare poate fi acesta. În acest sens, moderatorul grupului, pentru a controla procesul de corecție, poate lua în considerare câteva elemente (sugerate de terapia narativă). Într-o primă fază trebuie “dezlipită” problema de persoană – problema este problema și nu persoana este problema. Apoi se trasează istoria defectului și sunt explorate efectele acestuia. Urmează deconstrucția – scoaterea din context – a defectului (care sunt factorii care îl mențin?), apoi se urmărește obținerea răspunsului ce contrastează cu problema, pe baza căruia se construiește o poveste alternativă a deficienței, iar la final, povestea alternativă este fixată, întărită.
În mod evident există nenumărate abordări terapeutice (amintesc terapiile cognitive și comportamentale, hipnoterapia, analiza tranzacțională etc.) în vederea acceptarii și reducerii defectelor. Noi trebuie să ne aducem aminte că aceste procese de normalizare sunt voluntare, și prin simplul fapt că ne folosim de astfel de instrumente apar rezultate precum creșterea stimei de sine și a încrederii în propriile capacități, iar noi chiar avem nevoie să fim mai buni, pentru că nu întotdeauna “cine ne iubește, ne iubește și așa”!